Iată, în câteva cuvinte, cum se desfăşoară cursurile în Franţa.

Calendarul universitar

În Franţa, anul universitar începe în luna septembrie sau octombrie şi se termină în mai sau iunie, în funcţie de instituţiile şi de formările urmate. 

Anul universitar este împărţit în două în funcţie de vacanţa în general de două săptămâni din timpul sărbătorilor de sfârşit de an. 

Cele două semestre sunt separate de către o scurtă perioadă de pauză, după evaluările şi juriile primului semestru. 

Vacanţele de vară durează mai bine de două luni şi includ mereu lunile iulie şi august. 

Cursurile

În învăţământul superior francez, şi mai ales în universităţi, se disting două tipuri de cursuri. 

Cursurile magistrale

Este vorba de cursuri ce se desfoara în amfiteatre ce au între 100 şi 1.000 de locuri, sub forma unor prezentări făcute de profesori, iar elevii iau notiţe. Aceste cursuri sunt adesea obiectul broşurilor editate de profesori şi disponibile la sfârşitul cursului pentru pregătirea examenelor.

Lucrările dirijate şi lucrările practice

Lucrările practice (Travaux Pratiques - TP) şi lucrările dirijate (Travaux Dirigés - TD) se fac în grupuri restrânse. Acestea ilustrează cursurile magistrale prin punerea în practică şi aprofundarea cunoştinţelor teoretice expuse în cursurile magistrale. Contrar cursurilor magistrale, aceste cursuri sunt obligatorii.